Rwanda & Uganda: Intoarcerea Acasa Sorin Stoica

Rwanda a fost mereu pentru mine o destinatie undeva la limita dintre wish list si mai bine nu. Pe de-o parte dorinta de vizita Virunga National Park cu vulcanii sai maiestuosi si a face trekking la gorile si Maimutele Aurii. Pe de alta parte am fost mereu impresionat si am pastrat o tristete legata de evenimentele din 1994. 

Am ajuns in Kigali undeva pe la 2 dimineata somnoros, curios si putin temator dar cu adrenalina la cote maxime pentru aventurile ce aveau sa vina. Nu aveam asteptari mari legate de Rwanda, asadar am fost total surprins de aceasta tara din estul Africii. Imediat ce am iesit din aeroport am fost uimit de curatenia impecabila si aerul proaspat de munte. Era ca si cum as fi aterizat undeva in Elvetia. Nu degeaba unul din nick-name-urile Rwandei este, pe langa “tara celor o mie de coline”, si “Elvetia Africii”.

Aveam sa descopar in zilele urmatoare o tara impecabil de curata, cu o infrastructura de nivel occidental, cu peisaje de vis, cu mancare excelenta, un cult pentru cafeaua de calitate si o atentie la detalii in servicii pe care nu o mai intalnisem din vechile calatorii in Asia.

Primul meu stop a fost la Marriot Hotel Kigali, un hotel de 5* in cel mai bun sens al cuvantului. Pacat ca am stat doar cateva ore si nu am putut sa ma bucur la maxim de tot ce avea de oferit. 

A doua zi dimineata am luat contact cu Kigali si, daca ajungi pana aici, e nevoie sa afli ceva mai mult despre Genocidul din 1994. In 7 aprilie 1994, in zorii zilei, a inceput poate unul dintre cele mai crude si de neinteles genocide din istoria moderna a omenirii. In numai 100 de zile, mai mult de un milion de oameni au fost ucisi doar pentru ca apartineau unui alt trib. Multi altii si-au pierdut casele sau au fugit din tara. Nu a existat familie de Tutsi care sa nu fie afectata. 30 de ani mai tarziu, Rwanda are o medie de varsta a populatiei putin sub 19 ani. 

Dar nu asta e ideea. Ceea ce este cu adevarat socant este ca, vizitand acest memorial si citind toata istoria de dinainte, observi ca era foarte clar, cu cel putin 4 ani inainte, ca se va ajunge aici. Pur si simplu era o incitare si o propaganda continua a presei si radioului catre acest punct. Si in ciuda acestui lucru, in ciuda avertismentelor si dovezilor, toata lumea civilizata a ignorat si amanat sa ia orice masura. 

Memorialul genocidului nu este un monument, este practic un cimitir unde sunt ingropati peste 250.000 de oameni. Rudele acestora vin aici ca la singura lor legatura cu ce a fost candva familia lor. Nu puteam sa ajung in Rwanda fara sa ma opresc aici, chiar daca e multa durere si nu e usor. 

Un alt punct de atractie si puternic corelat cu genocidul este Hotel des Mille Colinnes. Pe numele lui originar Hotel Rwanda, a fost facut celebru de filmul cu acelasi nume care relateaza povestea celor 1268 de oameni salvati de la genocide in acest hotel. Astazi hotelul ofera servicii de 5* si mancare gourmet. Am servit aici un pranz excelent si apoi am pornit catre Virunga Safari Lodge in Virunga National Park. Inainte de asta, am oprit pentru a face un test PCR necesar pentru vizita la maimutele aurii si gorile. Testul a fost mai degraba o formalitate si o sursa de venituri decat un test pe bune.

Ceea ce face Rwanda atat de atractiva este infrastructura excelenta. Astfel, daca in Uganda ai nevoie de o zi intreaga pentru a ajunge din Kampala in Bwindi pentru a face trekking la gorile, in Rwanda din Kigali pana in Virunga National Park este un drum de 2,5 ore. Intra-adevar, totul este semnficativ mai scump in Rwanda, insa cred ca pe buna dreptate. 

Aflat pe varful uneia dintre cele peste 1000 de coline ale Rwandei, la 2500 m altitudine, Virunga Safari Lodge are o priveliste de poveste asupra lantului vulcanic Virunga si a lacurilor vulcanice din jur. Cu doar 8 cabane construite in stil african colonial, generoase si foarte bine intretinute, lodge-ul ofera servicii personalizate de inalta clasa cum rar mi-a fost dat sa intalnesc. 

Am sa incep cu faptul ca la fiecare masa pe care am avut-o aici mi-au amenajat un loc diferit, evident fiecare cu priveliste panoramica. In cabana in fiecare seara am avut foc in semineu si sticla cu apa fierbinte in pat. Fiind singur, nu m-am putut bucura de sticla coloniala de whisky sau de sticlele de vin sud african de inalta calitate. M-am bucurat insa de o cabana generoasa cu o priveliste de vis. 

M-au incantat mesele gourmet cu produse organice delicioase, cu cafea din zona macinata cu pietre, de sucurile de fructe proaspete. Si, evident, am incercat vinurile la masa.

Pe langa astea, la lodge sunt incluse diverse activitati cum ar fi bird watching, nature trail, village walk visit si o sedinta de masaj de o ora. Pentru mine insa cel mai deosebit serviciu a fost wake up call. Butler-ul meu (fiecare cabana are un butler care poate fi chemat printr-un telefon mobil lasat special in acest scop in camera) a venit dimineata cantand incet si ridicand glasul pana cand i-am raspuns. A fost cea mai frumoasa trezire pe care mi-o amintesc. Cafeaua proaspata cu care a venit a fost doar un bonus. 

Este de mentionat ca in ultima seara si pana a doua zi la pranz am fost singurul oaspete al lodge-ului. Cu toate astea, intreg personalul a fost acolo, a aprins focul in semineu in cladirea mare s.a.m.d. ca si cum lodge-ul ar fi fost ocupat la capacitate. M-am simtit cu adevarat ca un oaspete, nu ca un turist. 

Atat de bine m-am simtit, incat mi-am schimbat programul pentru a doua zi doar ca sa am o dimineata in care sa stau sa ma uit la vulcani si lacuri, sa ascult pasarile si sa mai am un pranz cu priveliste. Virunga Lodge face parte din lantul Volcanoes Safari Lodges. Sunt 3 la numar si am avut bucuria sa stau 2 nopti si la cel din Queen Elizabeth Park in Uganda, si anume Kyambura Gorge Lodge despre care voi vorbi mai tarziu.

As spune ca, daca vrei sa ai acces usor catre parcul national si implicit catre trekking la maimutele aurii si gorile, Virunga Lodge nu este cea mai buna optiune. Asta pentru ca lodge-ul este sus pe o colina, la cca 30 de minute de condus din vale. Pentru acces mai usor este mai recomandat un lodge in zona Ruehnegeri la intrarea in parc. Gorilla Mountain View Lodge este una dintre optiunile cele mai bune value for money. Virunga este insa un loc de vis care merita tot efortul si toti banii. 

A doua zi de dimineata avea sa vina primul meu trekking: maimutele aurii. 

Am mai scris aici ca Rwanda este extrem de civilizata. Serviciile sunt la cel mai inalt nivel si asta s-a vazut si pe parcursul organizarii acestei zile. Mai intai punctul de briefing, care poate da clasa cu curatenia si organizarea oricarei tari europene, de la locurile de asteptare la spatiul verde, la toalete sau la punctul de vanzare a cafelei. By the way, cafeaua din Rwanda este fabuloasa. Daca ajungeti prin zona, incercati lantul de cafenele Crema. Apoi, ghizii portarii si personalul de securitate. O echipa de profesionisti. Daca vedeti in poze arme la personalul de securitate este pentru ca mai sunt in padure elefanti si bivoli salbatici. In caz de ceva, folosesc armele sa traga in aer (insa in parc ultima oara s-a tras cu o arma acum 7 ani). 

Inainte de a pleca cu grupul de turisti in trekking, exista o echipa de trackers care pleaca in zori de zi si localizeaza unde se afla familiile de maimute (o familie de maimute poate avea si 60 de membri). Astfel, exista garantia ca veti vedea maimutele. Trekkingul in sine nu este dificil exceptand noroiul si incalcitura de liane si bambus care poate face terenul alunecos. Aveti nevoie de pantofi de trekking sau ghete cu talpa foarte aderenta. Plus echipamentul clasic de safari. 

Si neparat angajati un porter. Costa 20 USD dar puteti da 30. Va ajuta, va cara rucsacul, va sprijina pe teren dificil si faceti si un serviciu comunitatii. O data ce ajungeti la maimute, va bucurati o ora de ele. Sunt foarte prietenoase si frumoase. 

Este o experienta care poate fi facuta de aproape oricine, inclusiv de copii peste 14 ani. 

Intreaga experienta dureaza cca 4 ore din care cca 3 ore le petreceti in padure. O ora impreuna cu maimutele aurii. Bonus este un view fabulos al Vulcanului Sabinyo, unul dintre cei 6 vulcani care alcatuiesc lantul Virunga. Este de mentionat ca atat la maimutele aurii, la cimpanzei, cat si la gorile este obligatorie purtarea mastii in preajma primatelor pentru a le proteja. 

Asa cum spuneam, a doua zi mi-am anulat plimbarea cu barca pe lac, ghidul meu asigurandu-ma ca nu pierd nimic, si am petrecut o dimineata relaxanta la lodge. Dupa pranz mi-am luat cu greu ramas bun de la acest loc de suflet si apoi de la Rwanda si am trecut in Uganda. Trecerea este aproape socanta. Diferenta intre cele doua tari ca infrastructura si curatenie este uriasa. Compenseaza oamenii foarte prietenosi (Uganda este tara celor un milion de zambete) si, asa cum spuneam, costurile de trekking si safari stunt semnificativ mai mici in Uganda.

De la granita pana in Bwindi a fost un drum lung in special pentru ca cea mai mare parte a lui este intr-o stare jalnica. In schimb peisajul compenseaza din plin. Este o lume magica, ceva ce parca m-a readus in povestile copilariei si in toate cartile cu exploratori citite. Cu atat mai mult cu cat atat in Virunga cat si in Bwindi m-am aflat la granita cu Congo, urmatoarea destinatie la care visez, atunci cand lucrurile se vor mai linisti in aceasta tara. 

Nimic nu te poate pregati cu adevarat pentru intalnirea cu gorilele. Bwindi Impenetrable Forrest m-a atras de cand ma stiu ca un magnet. Poate maretia, poate misterul sau poate provocarea. Sau poate toate la un loc. Mi-am inceput aventura de la Cloud Mountain Gorilla Lodge. Un lodge cochet cu 8 cabane si servicii excelente personalizate. Am petrecut aici 2 nopti admirand maretia padurii si exprimandu-mi recunostinta de a fi prezent in acest loc. 

Am ajuns oarecum din hazard in zona Nkuringo, cea mai dificila dintre toate pentru hiking la gorile. Probabil, daca as fi stiut, as fi ales Rushaga sau Buhoma care sunt mult mai usoare ca trasee. Iata-ma insa in fata unui traseu pentru advanced hikers la doar o luna dupa ce imi amanasem calatoria din cauza problemelor de sanatate. 

Prima parte a fost si cea mai grea pentru mine. Coborarea unei coline de aproape 1 km cu o inclinare de peste 75 de grade. Alunecoasa si plina de radacini de tot felul, a fost o adevarata provocare pentru genunchii mei si, daca ar fi fost cale de intoarcere, probabil as fi abandonat. Insa esecul nu a fost o optiune pentru mine. A durat aproape o ora sa cobor acea colina si apoi sa traversez plantatia de ceai. Am cazut de mai multe ori insa porterul meu Richard si rangera Mackline au fost acolo de fiecare data sa ma tina sa nu ma lovesc si m-au protejat de alte zeci de cazaturi plus m-au ferit de spinii ascutiti sau de muscaturile dureroase ale furnicilor de safari. Porter-ul nu este obligatoriu dar este un must have. 

A trebuit apoi sa ne croim drum la propriu cu maceta (manuita de rangersi) prin padurea secundara, o padure tanara in regenerare plina de liane de bambus tanar si de arbusti si copaci luptandu-se pentru lumina soarelui si agatandu-se cu incapatanare de picioarele mele. 

Dupa mai bine de 2 ore de cand porniseram, am trecut paraul catre padurea primara, salasul gorilelor de munte. Am savurat acest moment precum si plimbarea ceva mai usoara prin padure pana cand ghidul ne-a anuntat sa ne punem mastile.

Ceea ce a urmat nu se poate descrie in cuvinte. O intreaga familie de 15 gorile venea catre noi pe micuta carare dintre copaci. Ma asteptam ca in cel mai bun caz sa le vedem intr-o poiana, dar sa vina catre noi pe carare era ultimul lucru la care ma asteptam si de fapt aveam sa aflu ca asta se intampla o data pe an. 

Familia de gorile a trecut prin grupul nostru cu un impunator silverback impingandu-ma la propriu sa ii fac loc. Am petrecut mai bine de o ora admirand aceste maiestuoase fiinte. Nu am simtit niciodata atat de multa liniste si vindecare ca in aceasta ora. Parea ca timpul a incremenit undeva in afara lumii moderne si eu eram altul decat cel care sunt. Am pastrat cu mine aceasta maiestuoasa uimire a maretiei multe zile dupa ce le-am vazut. 

Drumul de intoarcere a fost, evident, cel putin la fel de greu caci ceea ce coboara trebuie si urcat. Am facut un mic popas pentru a servi un sendvis si apoi am luat muntele in piept. A fost o lupta cu propriile limite, dar dupa aproape 7 ore de cand parasisem punctul de briefing am ajuns la lodge. Visul a fost implinit! Am fost rasplatit cu o masa decorata cu flori, asezata astfel incat sa ma bucur de maretia padurii impenetrabile. 

A doua zi am plecat catre Quuen Elisabeth National Park. A fost un drum care ar fi trebuit sa ma duca prin Ishasha, salasul leilor cataratori, dar din pacate un accident in care a fost implicata masina mea de safari ne-a dat peste cap planurile. Am ajuns tarziu, spre seara la Kyambura Gorge Lodge, obosit dupa o zi lunga si cu evenimente neplacute.

Lodge-ul este la aceeasi calitate ca si Virunga insa nu are aceeasi priveliste. M-am bucurat insa de aceeasi calitate a serviciilor ca si la Virunga si de o atentie la detalii incredibila. Am petrecut 2 nopti in care am primit din plin ospitalitatea ugandeza si am savurat cafeaua macinata cu pietre, sucul de fructul pasiuni, painea coapta in casa si mancarea delicioasa si naturala.

Queen Elisabeth nu este un parc foarte bogat in animale (mai ales daca ai fost inainte in Serengeti sau Maasai Mara). Este o savana tipica in care sunt destul de multi bivoli si elefanti si bineinteles antilope. E totusi o plimbare cu jeep-ul placuta, nu este aglomerata si este foarte multa liniste. La iesire din parc am trait o experienta unica. Doi elefanti au iesit pe soseaua principala si au blocat circulatia. A fost ceva ireal sa vezi motociclistii oarecum inconstienti trecand cu viteza pe langa elefanti in timp ce toate masinile asteptau sa vada ce se intampla.

Dupa amiaza am petrecut 2 ore intr-o plimbare cu barca pe Canalul Kazinga. Resortul Mweya Safari Lodge care organizeaza croazierele pe Kazinga poate fi o buna optiune de cazare. Privelistea este spectaculoasa iar lodge-ul dispune de camere generoase. In plus, intreaga zona este foarte bine populate de animale. Pentru croaziera alegeti o barca king fisher private, mai ales daca sunteti 4-6 persoane. Costul nu e cu mult mai mare decat o barca standard cu 20 de turisti, iar experienta este inegalabila. 

Kazinga este un canal natural de 32 de km care leaga lacurile George si Edward si este habitatul multor specii de pasari si animale. Aici este una dintre cele mai mari concentratii de hipopotami din lume. Elefanti, bivoli si un numar impresionant de crocodili de Nil impart acest habitat. 

Ultima mea expeditie pentru observarea primatelor a fost in Kibale, Uganda. Mi s-a spus ca aici ar trebui sa fie cel mai usor dintre toate, asa ca am ajuns la Primate Lodge, situat chiar in inima padurii tropicale Kibale, increzator ca voi avea o plimbare lejera si zeci de poze minunate cu chimpanzeii. 

S-a intamplat chiar sa fiu singur in aceasta expeditie, doar cu rangerul si porterul meu. A doua parte a lunii ianuarie s-a dovedit in continuare excelenta pentru a calatori pentru ca vremea este ideala insa nu e deloc aglomerat. 

Ce sa vezi insa. Chiar cu cateva ore inainte, comunitatea de cimpanzei pe care o cautam s-a mutat din padure in mlastini in cautare de hrana. Asa ca iata-ma intr-o mlastina plina de insecte si cu vegetatie mai inalta decat mine, incercand sa ne apropriem de cimpanzei. Inca o data, natura s-a dovedit mai puternica asa ca am abandonat ideea si am ocolit mlastina, avand in final norocul sa intalnesc 3 cimpanzei in plantatiile de trestie de zahar. 

Am putut sa ma bucur pentru mai bine de jumatate de ora de spectacolul lor si de munca in echipa pentru a procura hrana pentru ei si familiile lor. Am experimentat si contactul cu celebrele furnici de safari, din fericire fusesem avertizat sa imi tin pantalonii stransi in ciorapi asa ca am scapat fara daune. 

Am ajuns la lodge multumit dar parca cu un mic regret ca nu am intalnit o familie mai mare. Am decis totusi sa raman cu ce am vazut si sa nu mai iau inca un permis de intrare pentru a doua zi. Dimineata cand m-am trezit m-am imbatat de frumusetea padurii tropicale, de maimutele care se alergau prin copaci si de cantecul zecilor de specii de pasari. Cazarea la Primate Lodge Kibale vine cu acest plus urias: a locui in parcul national pentru o noapte. 

Totul a culminat cand butler-ul meu, care ma trezise dimineata cu un cantec frumos si cafea proaspata, m-a chemat sa vad 2 cimpanzei care se aflau pe cararile de langa lodge. S-a dovedit ca pana la urma sa fie o familie de 9 primate, de la bunici la nepoti. Si, ca tacamul sa fie complet, s-au asezat pe carare pentru a se curata de insecte. Am petrecut aproape o ora in apropierea lor, admirand aceste creaturi fara pereche. 

Am plecat apoi catre Kampala. Pe drum am avut bucuria sa admir celebrele long hornes cow si sa celebrez trecerea Ecuatorului cu un zambet larg si o fotografie. Kamapala mi-a adus aminte de Nairobi. Aglomerat, haotic, cu strazile in reparatii si constructii, nu vad mari motive pentru a te opri aici. Cu atat mai mult cu cat principalele atractii turistice sunt in afara orasului, ceea ce face accesul si mai dificil.

Daca insa ajungeti pe aici, recomand sa va opriti la Banana Boat unde puteti gasi suveniruri de calitate, cele mai multe facute de comunitatea locala cu materiale autohtone. Pentru o cazare in oras, hotelul Sheraton unde am stat s-a dovedit o alegere excelenta.

Probabil Kampala mi-a facut mai usoara despartirea de Africa. Rwanda mi-a ramas in inima pentru peisaje si pentru mixul de exotic cu servicii de inalta clasa. Uganda a ramas pentru experienta cu gorilele, pentru Bwindi, pentru Kibale si pentru oamenii sai. Am intalnit multi oameni minunati care mi-au ramas prieteni.

De fiecare data cand revin in Africa de Est, simt ca ma intorc acasa. O casa ancestrala greu de definit, unde pare ca timpul curge mai incet si grijile se estompeaza, unde cerul e diferit si lumina pare magica.